2 Timothy 2

Pledoarie pentru slujirea dedicată

1Așadar, tu, copilul meu, întărește-te în harul care este în Cristos Isus. 2Și ceea ce ai auzit de la mine înaintea multor martori, încredințează unor oameni de încredere, care să fie capabili să-i învețe pe alții. 3Ia parte la suferință împreună cu mine, ca un bun soldat al lui Cristos Isus. 4Nimeni care slujește ca soldat nu se încurcă cu treburile vieții, ca astfel să placă celui ce strânge o armată. 5Dacă cineva participă la o competiție sportivă, nu este încununat dacă nu participă după reguli. 6Fermierul care lucrează din greu trebuie să aibă primul parte din roade. 7Înțelege ce-ți spun! Domnul îți va da pricepere în toate.

8Adu-ți aminte de Isus Cristos, din descendenții lui David, Care a fost înviat dintre cei morți, potrivit cu Evanghelia mea, 9pentru care sufăr până acolo încât sunt legat ca un răufăcător. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat. 10De aceea rabd totul pentru cei aleși, pentru ca și ei să ajungă la mântuirea care, împreună cu gloria veșnică, este în Cristos Isus. 11Acest mesaj este demn de încredere:

„Căci, dacă am murit împreună cu El,
vom și trăi împreună cu El.
12Dacă răbdăm,
vom și domni împreună cu El.
Dacă ne lepădăm de El,
și El Se va lepăda de noi.
13Dacă suntem necredincioși,
El rămâne credincios,
pentru că nu Se poate nega pe Sine“.

Un lucrător după voia lui Dumnezeu

14Amintește-le aceste lucruri! Roagă-i insistent înaintea lui Dumnezeu să nu se certe cu privire la cuvinte, fiindcă lucrul acesta nu le este de niciun folos, ci duce la pieirea celor ce ascultă. 15Străduiește-te să te înfățișezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care nu are de ce să-i fie rușine, care explică drept Cuvântul adevărului. 16Evită pălăvrăgelile lumești, căci oamenii care își găsesc plăcerea în ele vor înainta tot mai mult spre lipsa de evlavie, 17iar mesajul lor se va împrăștia precum cangrena. Dintre aceștia sunt și Hymenaios și Filetos, 18care s-au abătut de la adevăr, spunând că învierea a avut deja loc,
Teologii au sugerat mai multe posibile variante ale acestei învățături false: (1) ea promova faptul că învierea a fost doar una spirituală, și nicidecum fizică; (2) ea învăța că învierea este obținerea vieții spirituale când omul își mărturisește credința; (3) ea sugera implicit că nu va fi nicio înviere viitoare a trupului; (4) cei ce promovau această erezie echivalau învierea cu ceea ce Pavel învăța despre moartea și învierea noastră spirituală împreună cu Cristos (vezi Rom. 6:1-11 și Col. 2:20–3:4); (5) ea învăța că singura „înviere“pe care omul o poate obține este cunoașterea lucrurilor divine.
și tulbură credința unora.
19Cu toate acestea, temelia solidă a lui Dumnezeu rămâne tare, având sigiliul acesta: „Domnul îi cunoaște pe cei ce sunt ai Lui“ și „Oricine rostește Numele Domnului trebuie să se depărteze de nedreptate“
Sursa din care citează Pavel rămâne necunoscută. Citatul se aseamănă într-o mică măsură cu textul din Is. 52:11.
.

20Într-o casă mare nu sunt numai vase de aur și de argint, ci și de lemn și de lut, unele pentru o întrebuințare de cinste, iar altele pentru o întrebuințare lipsită de cinste. 21Așadar, dacă cineva se curățește de acestea,
Cu referire la cele menționate în vv. 14-19.
va fi un vas de cinste, sfințit și folositor Stăpânului, pregătit pentru orice lucrare bună.

22Fugi de poftele tinereții și urmărește dreptatea, credința, dragostea, pacea, împreună cu cei care-L cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată. 23Evită controversele nebunești și prostești, știind că ele dau naștere la certuri. 24Și slujitorul Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând cu toți, capabil să-i învețe pe alții, îngăduitor, 25corectându-i cu blândețe pe cei ce se împotrivesc, în speranța că Dumnezeu le va da pocăința ca să ajungă la cunoașterea adevărului 26și își vor veni în fire, scăpând din capcana diavolului, în care au fost prinși ca să-i facă voia.

Copyright information for RonNTR